Ce reprezinta atasamentul?

Copiii cu un atasament sanatos cauta apropierea si contactul cu persoana semnificativa (parinte sau ingrijitor) in momente de suferinta, boala sau oboseala. (Bowlby, 1969 apud van Ijzendoorn, 2007) Atasamentul fata de persoana semnificativa ajuta copilul sa-si regleze emotiile negative in momente de stres si suferinta si sa exploreze mediul, chiar si in prezenta unor stimuli oarecum inspaimantatori. Atasamentul, un aspect major in dezvoltarea copilului, impacteaza intreaga viata. In viata adulta, tipul de atasament se reflecta in felul in care persoana se raporteaza la relatiile semnificative (relatia parinte-copil; relatia de cuplu; relatii de familie, etc.), precum si in felul in care persoana se raporteaza la sine.

Dezvoltarea atasamentului

Atasamentul se dezvolta in patru faze (Bowlby, 1969 apud van Ijzendoorn, 2007):

  • Prima faza: faza de orientare si reactii reflexe, fara discriminare intre persoanele din jur – bebelusul este receptiv la anumite lungimi de unda ale semnalelor din mediu (in special, semnale de natura umana, cum ar fi sunetul vocilor);
  • A doua faza: faza de orientare si reactii preferentiale catre una sau mai multe persoane semnificative – bebelusul dezvolta preferinte pentru persoanele semnificative, initial, prin intermediul mirosului, apoi, prin intermediul vazului;
  • A treia faza: faza atasamentului delimitat – copilul demonstreaza comportament de atasament activ, cauta si mentine apropierea fata de persoana semnificativa;
  • A patra faza: faza de parteneriat orientat spre scop – copilul intelege nevoile si intentiile persoanei semnificative si isi adapteaza propriile nevoi si intentii corespunzator.

Diferente individuale in atasament

Ainsworth si altii au efectuat un experiment (The Strange Situation Procedure, SSP), in cadrul caruia copii cu varsta de 1 an erau supusi unei proceduri standardizate de separare de mama, pe termen scurt (Ainsworth, Blehar, Waters, & Wall, 1978 apud van Ijzendoorn, 2007). Scopul acestui experiment era de a evalua tipul de atasament copil-mama, pe baza reactiilor copilului la reuniunea cu mama.

Procedura se desfasoara in opt etape, ultimele sapte etape avand durata a cate trei minute. Copilul este supus la trei tipuri de stresori: un mediu nefamiliar; interactiunea cu un strain; separarea de persoana semnificativa, pe termen scurt.

Pe baza reactiilor copilului la reuniunea cu mama/ persoana semnificativa, au fost identificate, initial, trei tipare de atasament:

  • Atasament sigur – copilul cauta apropierea fata de persoana semnificativa la revenirea acesteia, isi exprima sentimentele, iar apoi reia explorarea mediului.
  • Atasament nesigur, anxios-evitant – copilul nu isi exprima sentimentele la separarea de persoana semnificativa, iar la revenirea acesteia adopta un comportament de ignorare sau evitare (in ciuda faptului ca studiile fiziologice indica activarea la revenirea mamei (Spangler & Grossmann, 1993 apud van Ijzendoorn, 2007).
  • Atasament nesigur, ambivalent – la revenirea persoanei semnificative, copilul are un comportament ambivalent – cauta si respinge, in acelasi timp, contactul cu mama; este rezistent la consolare si nu reia explorarea mediului.

Ulterior, a fost propus si un al patrulea tipar de atasament (Main & Solomon, 1990 apud Papalia, Olds, & Feldman, 2010): atasament dezorganizat/ dezorientat, specific copiilor care nu au o strategie organizata pentru confruntarea cu stresul unei situatii straine; acestia prezinta comportamente contradictorii, repetitive sau gresit directionate (cauta sa se apropie de strain si nu de mama).

Conform unei meta-analize a studiilor desfasurate in U.S.  in perioada 1977-1990, pe populatii non-clinice (21 de esantioane, 1584 de copii), reiese faptul ca 67% dintre copii au dezvoltat atasament sigur, 21% atasament nesigur-evitant si 12% atasament nesigur-ambivalent. (van IJzendoorn, Goldberg, Kroonenberg, & Frenkl, 1992 apud van Ijzendoorn, 2007)

Un aspect important in teoria si cercetarea in domeniul atasamentului il reprezinta identificarea cauzelor dezvoltarii unui anumit tipar de atasament.

Cercetarea in domeniul atasamentului

Modelul de baza pentru explicarea dezvoltarii diferitelor tipare de atasament explica gradul de securitate/ siguranta al atasamentului in functie de stilul parental – sensibil sau insensibil in raport cu nevoile copilului. Un stil parental sensibil a fost definit ca abilitatea parintelui de a percepe si a interpreta, in mod corect, semnalele de atasament ale copilului si de a raspunde acestora in mod prompt si adecvat.  Lipsa de receptivitate la semnalele de atasament ale copilului sau inconsistenta stilului parental au fost asociate cu un atasament nesigur, in timp ce receptivitatea si raspunsul prompt si adecvat din partea parintelui la nevoile copilului au fost asociate cu un atasament sigur. (De Wolff & van IJzendoorn, 1997 apud van Ijzendoorn, 2007)

Cu toate acestea, unii sustinatori ai dublei determinari (genetica-mediu) contesta  rezultatele cercetarilor in domeniul dezvoltarii copilului, pe motiv ca au la baza design-uri de cercetare traditionale, ce presupun comparatii intre familii, facandu-se confuzia intre similaritatile genetice intre parinti si copii si influente de mediu similare. (Rowe, 1994 apud van Ijzendoorn, 2007) De exemplu, Harris (Harris, 1998 apud van Ijzendoorn, 2007) sustine ideea unei reevaluari radicale a rolului parintilor in dezvoltarea copilului, in sensul limitarii acestuia. In ciuda prevalentei acestei idei, teoria atasamentului isi aduce aportul prin sublinierea importantei unui stil parental sensibil la nevoile copilului.

Principalele directii de cercetare in domeniul atasamentului se refera la rolul determinant al stilului parantal (sensibil/ insensibil la nevoile copilului) in dezvoltarea atasamentului la copii. Au fost desfasurate studii pe subiecti gemeni, facandu-se comparatii ale tiparelor de atasament intre gemeni monozigoti si dizigoti, precum si studii experimentale in cadrul carora s-a intervenit in sensul dezvoltarii sensibilitatii parintilor la nevoile copilului, cu scopul de a imbunatati relatia de atasament copil-parinte.

Pana in momentul de fata, au fost publicate patru studii cu referire la atasamentul copil-mama, cu subiecti gemeni, avand la baza conceptia dublei determinari (factori genetici si factori de mediu). Trei dintre cele patru studii indica un rol minor al factorilor genetici in formarea tiparului de atasament, in timp ce factorii de mediu joaca un rol substantial. (Ricciuti, 1992; O’Connor & Croft, 2001; Bokhorst, si altii, 2003 apud van Ijzendoorn, 2007) In urma studiului realizat de Bokhorst si altii, a reiesit faptul ca factorii de mediu impacteaza tiparul de atasament in proportie de 50%. Cel de-al patrulea studiu (The Louisville Twin Study) (Finkel & Matheney, 2000 apud van Ijzendoorn, 2007) investigheaza calitatea atasamentului la gemeni aplicand o procedura adaptata de separare-reuniune, dezvoltata initial pentru evaluarea temperamentului.

Prin urmare, tiparele de atasament sunt, mai degraba, rezultatul influentei mediului decat al geneticii, desi tendinta spre atasament este innascuta.

Este oare stilul parental sensibil ingredientul de baza intre factorii de mediu?

21 de studii corelationale indica o asociere semnificativa, dar modesta intre sensibilitatea parentala si tiparul de atasament al copiilor (r = .24, N =1099). Insa ipoteza originala a lui Ainsworth poate fi sustinuta doar pe baza unor interventii experimentale. Pe baza a 24 de studii experimentale (n = 1280), s-au constatat urmatoarele: in general, atasamentul nesigur s-a dovedit mai dificil de modificat comparativ cu interventiile asupra gradului de sensibilitate materna. Atunci cand interventiile in sensul cresterii sensibilitatii parentale fata de copil au fost eficiente, au fost inregistrate si imbunatatiri in privinta atasamentului, ceea ce sustine rolul sensibilitatii parentale in dezvoltarea tiparului de atasament. (Bakermans-Kranenburg, van IJzendoorn, & Juffer, 2003 apud van Ijzendoorn, 2007)

Concluzii

Atasamentul, ca expresie a legaturii afective dintre copil si parinte, joaca un rol central in autoreglare emotionala a copilului. Tendinta de a crea relatii de atasament este innascuta, insa, in functie de mediu, copiii dezvolta tipare diferite de atasament, inca din primii ani de viata. Dintre factorii de mediu, stilul parental – sensibil sau insensibil la nevoile copilului – are un rol cheie in dezvoltarea tipului de atasament.

Implicatii pentru Politica Sociala

Stilul parental este foarte important pentru dezvoltarea socio-emotionala a copilului. Prin urmare, Politica Sociala trebuie sa prevada programe de psihoeducatie pentru a-i sprijini pe parinti in dezvoltarea unui stil parental sensibil, receptiv la nevoile copilului, inca din primele luni de viata ale copilului.

Bibliografie:

  1. van Ijzendoorn, M. (2007, March). Attachment at an Early Age (0-5) and its Impact on Children’s Development. (CEECD, SKC-ECD, Ed.) Retrieved from Encyclopedia on Early Childhood Development: http://www.child-encyclopedia.com/sites/default/files/textes-experts/en/567/attachment-at-an-early-age-0-5-and-its-impact-on-childrens-development.pdf
  2. Papalia, D., Olds, S., & Feldman, R. (2010). Dezvoltarea umana. Bucuresti: Editura Trei.
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

Website pentru promovarea neuropsihologiei

PSIHOLOGIE CLINICA | NEUROPSIHOLOGIE © 2015 - 2021

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.