Maccoby și Martin (1983) au identificat 4 stiluri parentale: neglijent, permisiv, autoritar-restrictiv și autoritativ.

Stilul parental neglijent este cel mai puțin benefic pentru dezvoltarea copilului. Părinții care afișează un comportament neglijent, nu dau dovadă nici de control asupra copilului și nici de o respingere totală. Aceștia evită să investească timp și devotament în educație, simțindu-se în același timp distanți. Refuzul de a participa activ la viața și dezvoltarea celui mic conduce la tulburări de atașament la copil atât la vârste fragede, cât și în viața de adult ce va urma. Pentru că nu au experimentat niciodată lauda sau aprecierea din partea adulților de lângă ei, copiii înșiși au dificultăți să-și expună sentimentele, din cauza distanței emoționale pe care o preiau și o propagă.

Efectele neuropsihologice asupra neurodezvoltării copilului sunt negative.Din cauza relațiilor deficitare pe care le leagă și a greutății pe care o resimt atunci când trebuie să lege contacte, copilul sau adolescentul crescut permisiv apelează deseori la alcool sau droguri, dezvoltând dependențe. O altă repercursiune este lipsa de empatie, apărută ca urmare a indiferenței trăite la nivelul familiei. Empatia scăzută duce la tendințe agresive față de cei din jur și la lipsa controlului de sine, astfel că la nivelul școlii, se va implica deseori în conflicte fizice sau verbale cu alți colegi. Adesea nu se poate orienta în fața deciziilor importante pe care trebuie să le ia, inclusiv în alegerea liceului sau carierei pe care dorește să o urmeze ulterior (Baumrind, 1991).

Stilul permisiv presupune un nivel ridicat de acceptare din partea părinților, însă stabilirea de reguli și controlul sunt minime. Acest stil parental este o formă moderată a celui neglijent. Indulgența exacerbată duce la expectanțe reduse față de copil, iar greșelile adolescentului sunt tratate ca și cum ar fi unele inofensive. Printr-o astfel de abordare, părintele permisiv nu stimulează atingerea maturității la copil. În privința regulilor, mamele sau tații indulgenți nu respectă constant ceea ce cer de la copiii lor. Pentru a fi ascultați recurg deseori la jucării sau dulciuri, pe care le dăruiesc copiilor. Indulgența din cadrul familiei va duce la școlarul de mai târziu la dificultăți în adaptarea la normele școlii (respectarea liniștii la clasă, de exemplu). Prin lipsa unei program clar și a limitelor, elevii crescuți permisiv vor fi mai puțin motivați să atingă performanțe academice. În ceea ce privește relațiile sociale, acești copii vor avea dificultăți de a se identifica în comunicarea interpersonală cu ceilalți sau de a împărți lucruri alături de prietenii lor (Bahr și Hoffmann, 2010).

Așadar atât stilul permisiv cât și neglijent afectează comportamentul, neurodezvoltarea emoțională, învățarea, flexibilitatea gândirii, concentrarea și funcțiile executive (planificare, luarea hotărârilor).

 

Referințe

Baumrind, D. (1991). The influence of parenting style on adolescent competence and substance use. Journal of Early Adolescence, 11(1), 56–95.

Maccoby, E. E., & Martin, J. A. (1983). Socialization in the context of the family: Parent-child interaction. In E.M., Hetherington (Eds.), Handbook of Child Psychology (pp. 1–102). New York: Wiley.

 

Andreea Iordan Jezlova

Website pentru promovarea neuropsihologiei

PSIHOLOGIE CLINICA | NEUROPSIHOLOGIE © 2015 - 2021

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.