In functie de gradul ADHD sunt utilizate diferite forme de psihoterapie. Exista de exemplu terapia individuala sau de grup, centrata pe client, interventii in familie, traininguri pentru parinti si interventii la scoala. Totusi, cele mai productive interventii sunt, conform studiilor, cele bazate pe principiile cognitiv-comportamentale.

Cele mai eficiente abordari in cazul ADHD (Schmeck et al., 2008) sunt:

  • identificarea problemelor specifice;
  • analiza problemelor, a efectelor lor pozitive si negative;
  • stabilirea de reguli care sa usureze comunicarea dintre parinti si copii sau adolescenti;
  • transformarea comportamentului negativ intr-un comportament nou, pozitiv;
  • punerea la dispozitie a unor mecanisme de stimulare (de exemplu, prin recompensa copilului sau a adolescentului).

Majoritatea terapiilor cognitiv-comportamentale se concentreaza pe functionarea independenta a pacientului cu ADHD, astfel incat toate aspectele vietii sa fie imbunatatite.

In cazul ADHD exista putine programe terapeutice care sa respecte normele de obiectivitate. De exemplu, nu sunt respectate deseori toate cerintele pentru a stabili un grup de control, nu este respectata medicatia pentru toti pacientii sau pacientii nu sunt alesi la intamplare, asa cum prevad normele de cercetare. Pe langa asta, majoritatea studiilor referitoare la ADHD se refera la farmacoterapie si foarte putine testeaza eficienta terapiilor psiho-sociale (Spröber et al., 2010).

Terapia adolescentilor cu ADHD este totusi accelerata prin efectele adolescentei: in cazul tinerilor cu ADHD la aceasta varsta se dezvolta competentele cognitive. De exemplu rezolvarea de probleme si gandirea abstracta sunt deja formate. Nevoia de autonomie a adolescentului cu ADHD creste si astfel el insusi va constientiza, mult mai usor decat un copil, care sunt problemele si ce presupune deficitul de atentie. Datorita competentelor cognitive avansate, un adolescent cu ADHD se va canaliza mai mult decat un copil pe psihoeducatie. De asemenea, deoarece adolescentul doreste sa devina cat mai repede adult si independent, introducerea permanenta a parintilor in terapie nu mai este atat de efectiva ca in cazul copilului (Smith et al., 2000).

Referinte

Schmeck K., Albermann K., Bader M., Hänggeli C. A., Ryćel M., Zollinger M., Steinhausen H.-C. Behandlung von Aufmerksamkeits-DeɃzit-/Hyperaktivitäts-Störungen (ADHS) bei Kindern und Jugendlichen. Schweizerisches Medizin Forum 23:436–439, 2008.

Smith B. H., Waschbusch D. H., Willoughby M. T., Evans S. (2000) The efficacy, safety and practicality of treatments for adolescents with attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD). Clinical Child and Family Psychology Review 3:243–267, 2000.

Spröber N., Grieb J., Ludolph A., Hautzinger M., Fegert J. M. SAVE – ein kognitiv-verhaltenstherapeutisches Gruppentherapieprogramm für Jugendliche mit ADHS: Eine Pilotstudie. Nervenheilkunde 29:44–51, 2010.

Andreea Iordan Jezlova
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

Website pentru promovarea neuropsihologiei

PSIHOLOGIE CLINICA | NEUROPSIHOLOGIE © 2015 - 2021

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.