Comunicarea unui diagnostic grav poate fi o sarcina dificila pentru oricine care lucreaza in domeniul clinic. Dupa ce am aflat cum ne pregatim (click aici) si cum ne informam inainte de a da diagnosticul pacientului (click aici), urmeaza pasul 4 – comunicarea vestii proaste (Baile et al., 2000).

Cum il pregatesc pe pacient?

Inainte de a da diagnosticul, faceti o mica introducere: “Am stabilit ca va voi informa, atunci cand avem toate rezultatele…”.  Daca e posibil, reluati conversatia din momentul in care pacientul si-a exprimat ingrijorarea data trecuta: “Data trecuta v-a fost teama ca…” sau “M-ati rugat data trecuta sa…”.

Cum explicam cel mai bine?

Explicati pe “bucati”, cum au dus simptomele pacientului la rezultate si la diagnostic, folosind propozitii scurte si un limbaj cat mai simplu, pe intelesul pacientului. Descrieti cum decurg etapele bolii de obicei si informati cu privire la telul terapiei, metodele de terapie si eventualele riscuri sau reactii adverse.

Evitati pe cat pe posibil termeni specializati (de ex. proba de tesut in loc de biopsie) sau explicati-i clar ce inseamna. Dati-i ocazia pacientului dupa acest pas sa puna intrebari. Verificati daca si cum intelege pacientul informatia pe care i-o dati. Capacitatea pacientului de a receptiona informatia si de a o prelucra este diferita si limitata de la un individ la altul. Orientati-va in functie de reactia pacientului si triati informatia. Veti observa atunci cand e nevoie sa vorbiti mai lent si cu rabdare. Atunci cand dam diagnosticul rapid  si cu multe detalii,  pacientul se poate simti foarte usor suprasolicitat. Asta va protejeaza de cazurile in care pacientul va “uita” sau va “nega” informatia pe care ti-ai comunicat-o.

Cum comunicam eficient?

Comunicarea vestii proaste este o reusita doar daca este un intreg proces. Receptarea si intelegerea informatiei de catre pacient necesita timp. De aceea, stabiliti si alte programari viitoare cu pacientul. Evaluati singur informatia pe care tocmai ati comunicat-o: “E suficient ce am spus pentru viitoarea terapie?”. Nu interpretati doar negativ “uitarea” si “repulsia” pacientului. Ambele strategii il ajuta pe pacient sa-si recapete echilibrul interior, reduc teama si stabilizeaza increderea in sine.

Cum formulam concret diagnosticul?

Exemple practice de formulare ar fi:

  • introduceti atent vestea, “Din pacate nu am vesti bune pentru dvs.”;
  • dati informatii exacte, “Din pacate teama dvs. s-a adeverit, trebuie sa fiti operat”;
  • folositi propozitii scurte, “V-a fost teama ca aveti o tumora; din pacate rezultatele noastre confirma ca aveti o tumora”;
  • dati-i posibilitatea pacientului sa puna intrebari, “Vreti sa stiti mai multe despre diagnostic?”, “Mai aveti intrebari?” (von Uexküll, 2003).

Cum putem da speranta pacientului, desi a primit un diagnostic grav?

Sustineti pacientul in procesul de confruntare cu diagnosticul. Interveniti doar daca pacientul isi mentine repulsia disfunctionala care duce la o terapie ineficienta.

Lasati-i la final speranta si formulati sfaturi intr-o maniera optimista, de exemplu: “Nu va lasati descurajat ca aveti un inceput de Alzheimer; continuati-va viata ca pana acum; fiti cat mai activ, faceti ceea ce va place, fiti cat mai independent”. Evitati expresiile clasice, de umplutura, precum “o sa treceti si peste asta” sau “sunteti pe maini bune“. Evitati de asemenea expresiile precum “Nu mai putem sa facem nimic pentru dvs.”. Multi pacienti isi doresc nu doar sa supravietuiasca, ci au si alte teluri importante, cum ar fi sa faca fata durerilor sau sa stie la ce sa sa se astepte pe viitor (Sardell, & Trierweiler, 1993).

Cum sprijinam pacientul aflam in pasul urmator (click aici).

Referinte

Baile, W. F., Buckman, R., Lenzi, R., Glober, G., Beale, E. A., & Kudelka, A. P. (2000). SPIKES—a six-step protocol for delivering bad news: application to the patient with cancer. The oncologist, 5(4), 302-311.

Sardell, A. N., & Trierweiler, S. J. (1993). Disclosing the cancer diagnosis. Procedures that influence patient hopefulness. Cancer, 72(11), 3355-3365.

Von Uexküll, T. (2003). Psychosomatische Medizin: Modelle ärztlichen Denkens und Handelns; mit 130 Tabellen. R. Adler (Ed.). Urban & Fischer

Andreea Iordan Jezlova

Andreea este psiholog (Master of Science), cu studii de licenta la Facultatea de Psihologie, Universitatea București si masterat stiintific în psihologie pedagogica (invatare, educatie, motivatie) si psihopatologie la Universität Potsdam, Germania. A lucrat printre altele ca stagiar în psihologie la Technische Universität Berlin, Senatul din Berlin, Clinica Salus Lindow si Spitalul Crucii Rosii din Berlin (medicină internă, geriatrie, clinica geriatrică de neuroabilitare, accidente vasculare cerebrale - stroke-unit, neurologie). Andreea lucreaza din mai 2017 in Berlin la Vitanas Clinic for Geriatrics pe neuropsihologie geriatrica. Face evaluari neuropsihologice si terapie pentru seniori. Se ocupa in special de pacientii cu dementa vasculara, Alzheimer, hidrocefalie cu presiune normala, tulburare cognitiva usoara, accidente vasculare cerebrale, oftalmoplegie supranucleara, Chorea Huntington, sindrom Korsakov, Morbus Parkinson, pacientii cu tendinte suicidare, depresie, hemoragie subarahnoidala, delir etc. De asemenea, tine grupuri terapeutice de suport pentru pacientii aflati in recuperare neurocognitiva. Pe langa aceasta, urmeaza formarea continua in neuropsihologie la Gesellschaft für Neuropsychologie (Societatea Germana pentru Neuropsihologie): de ex. cursuri de neuroanatomie functionala, neuropsihologie culturala, gestionarea situatiilor de criza precum a suicidalitatii, dementei, psihopatologie, tulburari neurocognitive in psihiatrie.

Website pentru promovarea neuropsihologiei

PSIHOLOGIE CLINICA | NEUROPSIHOLOGIE © 2015 - 2021