Neuropsihologia clinică reprezintă o știință aplicată cu obiect principal de studiu expresia comportamentală a unei disfuncții cerebrale. (Lezak, 2012)

În trecut, când tehnologia medicală și imagistica din prezent nu erau așa dezvoltate, neuropsihologii aveau un rol important în localizarea unei leziuni cerebrale prin tehnici de testare neuropsihologică. În prezent, în SUA aceştia pot dobândi, în anumite state, drept de prescripţie a medicamentelor.

Neuropsihologia reprezintă din punct de vedere științific o disciplină aflată la granița dintre psihologie, medicină și științe neuronale, fiind încadrată în domeniul neuroștiintelor. Într-un sens restrâns, obiectul său principal de studiu este relația dintre creier și comportament. Pe larg, neuropsihologii studiază relațiile ce apar între procesele mintale, patologie și comportament. Aceștia se află în măsură să explice mecanismele concrete prin care se realizează un act comportamental în creier, de la semnalizarea celulară, transmiterea sinaptică, până la manifestarea unor patologii (boli, sindroame, tulburări etc.)

Testare neuropsihologica

Neuropsihologia clinică utilizează metode științifice pentru a înțelege relațiile dintre creier și funcțiile psihice într-un context clinic. Neuropsihologul, conform normelor interanationale, este un psiholog clinican supraspecializat în patologia sistemului nervos. Deși metodologia de atestare poate suferi modificări în funcție de țara respectivă, pentru oferirea unor servicii și a unui act medical de calitate, pregătirea acestora necesită ani suplimentari de studiu pentru aprofundarea domeniilor conexe: neurostinte, neurochirurgie, neurologie, neurobiologie, neuropsihiatrie, neurofiziologie.

Neuropsihologii nu doar aplică teste de memorie, atenţie, funcţii executive, personalitate, percepţie, inteligenţă etc. Aceştia explică, în baza datelor medicale, imagistice şi psihologice obţinute,  legătura dintre psihic şi substratul biologic al afecţiunii medicale, descriu structurile cerebrale şi modul în care au fost afectate, stabilesc funcţionalitatea cerebrală explicând personalizat modul de funcţionare a structurilor neuroanatomice, fac legături între procesele chimice din creier şi comportamentul pacientului.

Neuropsihologii lucrează de regulă în:
– centre/secţii spitaliceşti de tratament acut: alături de neurochirurgi şi/sau neurolog, dar şi cadre medicale din discipline asociate bolilor sistemului nervos.
– centre de reabilitare: oferă evaluări post-acute şi suport pentru persoanele cu traumatisme cranio-cerebrale sau probleme neurologice. Rolul principal este de a maximiza recuperarea, minimaliza dizabilitatea şi pregătirea individului pentru reîntoarcerea în comunitate.

Neuropsihologii îşi folosesc cunoaşterea şi pregătirea în domeniul neuroştiinţelor în evaluarea, diagnosticul, tratamentul și reabilitarea pacienților intreaga durată a vieţii lor sau în caz de probleme neurologice, medicale, sau boli psihice. Aceştia folosesc metode psihologice și comportamentale pentru a evalua unctele forte și punctele slabe cognitive şi emoţionale ale pacienților și se referă la constatări cu privire la funcționarea sistemului nervos central normal şi anormal.

Neuropsihologii lucrează cu o varietate de specialiști din domeniul sănătății. Psihologii, psihiatrii și consilierii pot solicita o astfel de evaluare în cazul în care își suspectează un client sau un pacient de o tulburare neurologică. Neurologii și neurochirurgii doresc o descriere amplă a funcțiilor cognitive și a comportamentului în raport cu tulburările comorbide în special pentru a stabili cursul tulburării sau efectul tratamentului. Medicul de reuperare medicală poate solicita o astfel de evaluare pentru a stabili un plan de reabilitare și management pentru pacientul în cauză. Gerontologii au nevoie de o evaluare neuropsihologică pentru diagnosticul tulburărilor neurologice cauzate de procesul normal al îmbătrânirii.

Scopurile evaluării neuropsihologice

Scopurile principale ale evaluărilor neuropsihologice cuprind diagnostic, managementul pacientului, stabilirea tratamentului, evaluarea eficienţei tratamentului medical sau neuropsihologic, expertiză medico-legală sau judiciară pentru instanţele de judecată sau cercetare. În cadrul unei singure evaluări pot fi mai mult de un scop dintre cele prezentate, uneori chiar toate.

În România există o concepție eronată referitoare la lipsa competenței unui psiholog de a pune un diagnostic. Cu toate acestea, există numeroase tulburări psihologice asociate unor afecțiuni ale sistemului nervos iar un neurolog sau un neurochirurg nu dețin competențele necesare pentru stabilirea unui astfel de diagnostic. Nici medicul psihiatru nu are dreptul de a realiza evaluări psihologice și de a interpreta rezultatele unor astfel de instrumente. Psihologii clinicieni și neuropsihologii pot stabili un diagnostic, în limitele competențelor sale, în funcție de Clasificarea Internațională a Maladiilor.

În cazul neuropsihologilor, aceștia au avut un rol foarte important în stabilirea unui diagnostic medical complet al afecțiunilor sistemului nervos, până la dezvoltarea metodelor și tehnicilor non-invazive prin imagistică, în special RMN și CT. Evaluările neuropsihologice aveau și rolul de a localiza afecțiunea, lucru care se poate stabili foarte ușor în prezent printr-o scanare a creierului sau a membrelor din sistemul nervos periferic. Chiar și așa, pot exista situații în care un RMN sau un CT nu evidențiază prezența unor tulburări iar evaluarea se concentrează pentru diagnostic diferențial și pentru a se deosebi simptomele psihiatrice de cele neurologice. Anumite afecțiuni medicale sunt dificil de diagnosticat doar prin tehnici neurologice. Printre acestea se enumeră encefalopatiile toxice, Alzheimer sau alte boli degenerative, boli autoimune cu simptome psihiatrice.

evaluare neuropsihologica

Chiar dacă nu reprezintă metoda principală de diagnostic, aceste evaluări pot fi extrem de folositoare pentru detecția timpurie și predicția demențelor. Cele mai vechi detecții ale deteriorării cognitive precum și conversia lor către Alzhmeimer pot fi evidențiate prin evaluări neuropsihologice repetate la intervale de timp. Purtătorii identificați ai genei pentru Huntington pot arăta semne ale deficitelor cognitive doar în evaluările neuropsihologice, de multe ori chiar înaintea celor motorii. O atenție deosebită din partea neuropsihologilor o au afecțiunile traumatice ale creierului și cancerul. Ambele pot produce leziuni ce pot fi cu greu reperate de tehnicile de imagistică. Rezultatele au un impact direct asupra managementul medical al pacienţilor prin furnizarea informaţiilor despre diagnostic, prognostic şi tratament al bolilor cu influenţă asupra sistemului nervos şi a funcţionării acestuia. Indicațiile pentru evaluări neuropsihologice includ un istoric medical sau o tulburare neurologică ce compromite funcţionarea cognitivă sau comportamentală, tulburări congenitale, genetice, sau metabolice cunoscute ca fiind asociate cu deficienţe in dezvoltarea cognitivă sau creierului, deficienţe semnalate în funcţionarea cognitivă și evaluări ale funcţiei cognitive ca o parte a standardului de îngrijire pentru selecție tratamentului.

Pe lângă stabilirea unui diagnostic, pacienții au nevoie de informații detaliate despre statusul lor congitiv, schimbările comportamentale și de personalitate. Este important de stabilit modul în care o condiție neurologică a influențat comportamentul și personalitate, dar și posibilitățile pacientului de a se adapta la noile condiții de viață. Includerea familiei (dacă există) este necesară. Descrierile ample pot oferi informații esențiale referitoare la capacitățile de adaptare, limitele pacientului, schimbările psihologice prin care trece, se pot stabili strategii de adaptare. Majoritatea pacienților, în special adulții, doresc să știe cum va evolua viața lor după tratamentul medical, ce pot face în plus pentru a-și asigura o stare de bine și pentru a-și crește calitatea vieții. Familiile pot observa schimbări importante în personalitate și au nevoie de sprijin și îndrumări pentru a face față schimbărilor.

Pentru o recuperare mai bună a pacienților, evaluările neuropsihologice aduc un plus de informații echipei medicale. Echipele de reabilitare pot elabora planuri individuale bazate pe forțele și potențialul pacientului. Re-evaluările sunt utilizate pentru adaptarea tratamentului la noile cerințe și competențe ale pacientului, în funcție de evoluția acestuia.

În cazul pacienților aflați în serviciile de recuperare, evaluarea tratamentului este necesară pentru a se stabili eficiența acestuia. Evaluarea unui tratament medical se poate stabili și din alte perspective. Într-o secție de neurochirugie, evaluările pre și post operatorii pot furniza informații referitoare la aspectele negative sau pozitive ale unei intervenții chirurgicale. Medicii oncologi sunt direct interesați de influența tratamentelor pentru cancer asupra sistemului nervos (radioterapie, chimioterapie). Chirurgii cardio-vasculari doresc să afle unor tulburări cardiace sau a chirurgiei bypass-ului asupra sistemului nervos. Industria farmaceutică reprezentată de marii producători de medicamente includ în studiile clinice asupra eficacității potențialelor tratamente evaluări neuropsihologice pentru a se stabili posibilele efecte adverse. Uneori există și studii clinice realizate la mult timp după lansarea pe piață a unui tratament pentru a se stabili efectele adverse pe termen foarte lung sau efectele pozitive asupra sistemului nervos. Un exemplu pot fi medicamentele antiretrovirale pentru infecția cu HIV care produc beneficii asupra sistemului nervos dacă sunt luate constant și pot opri apariția demenței induse de HIV.

Cercetarea reprezintă în marile țări dezvoltate o parte integrantă a activității clinice a oricărui neuropsiholog. Prin cercetare se pot testa experimental noi tratamente, se pot face descoperiri noi în domeniul neuroștiințelor, păstrând statutul de știință al psihologiei.

Evaluarea neuropsihologică este considerată medical necesară pentru următoarele indicații:

– când există deficiţe ușoare sau discutabile prezente în timpul stabilirii statusului mental sau interviuui clinic, și este nevoie de o evaluare suplimentară pentru stabilirea prezenței anomaliilor sau pentru a le deosebi de modificări care pot apărea odată cu înaintarea în vârsta normală, sau progresia preconizată cu alte procese patologice

– când datele neuropsihologice pot fi combinate cu datele clinice, de laborator și datele neuroimagistice pentru a ajuta la stabilirea unui diagnostic clinic neurologic sau a condițiilor care pot afecta funcționarea sistemului nervos central

– când există o nevoie de a cuantifica deficitele cognitive sau comportamentale legate de deprecierea sistemului nervos central, în special atunci când informațiile vor fi utile pentru a determina prognosticul, informarea sau planificarea tratamentului prin determinarea ratei de boală sau progresia

– când este nevoie de o evaluare cognitivă pre-chirurgicală sau legată de tratament pentru se obţine informaţii cu privire la siguranţa procedurii medicale sau chirurgicale  (de exemplu, stimularea cerebrală profundă, rezecția tumorilor cerebrale sau malformații, chirurgia epilepsiei, transplantul de celule stem) sau modificarea semnificativă a stării funcționale a unui pacient

testare neuropsihologica copii

– când este necesar să se evalueze impactul potențial al efectelor adverse ale unor substanțe terapeutice care pot provoca tulburari cognitive, de exemplu, radiații, chimioterapie, medicamente antiepileptice, medicamente noi aflate în studii clinice şi care necesită rapoarte pentru aprobarea FDA sau EMEA

– când există o nevoie de a monitoriza progresia, recuperarea, și răspunsul la schimbarea tratamentelor la pacienții cu tulburări ale SNC, în scopul de a determina planul cel mai eficient de îngrijire

– când există o nevoie pentru măsurarea obiectivă a plângerilor pacientilor cu privire la memorie, atenţie, sau alte disfuncții cognitive, care servește pentru diferențierea psihogenă de sindroame neurogene (de exemplu, demența vs depresie), iar în unele cazuri va rezulta în detectarea inițială a unor tulburări neurologice sau boli sistemice care afectează creierul

– când este necesar să se stabilească dacă un pacient poate înțelege și participa efectiv la scheme de tratament complexe (de exemplu, intervenţii chirurgicale pentru a modifica aspectul facial), precum și pentru a determina capacitatea funcțională pentru luarea deciziilor cu privire la asistența medicală, locul de muncă, viața independentă, gestionarea afacerilor financiare, etc

– când există o nevoie de a proiecta, administra și/sau să monitorizeza rezultatele procedurilor de reabilitare cognitivă, cum ar fi formarea de memoriei compensatorii pentru pacienții traumatisme cranio-cerebrale

– când există o nevoie de a informa planificarea tratamentului prin identificarea și evaluarea sechelelor neurocognitive de boală sistemică, de exemplu, hepatită, encefalopatie; anoxice, prejudicii hipoxice asociate cu procedurile cardiace

– când există o nevoie de a diagnostica deficitele cognitive sau funcţionale la copii și adolescenți, pe baza incapacităţii de a dezvolta cunoștințele, aptitudinile aşteptate sau abilitățile necesare pentru adaptarea la stări cognitive noi sau schimbarea socială, emoțională, sau solicitările fizice

Psihologii clinicieni trebuie stăpânească următoarele domenii pentru supraspecializare în neuropsihologie (British Psychological Society, American Board of Neuropsychology):

1. Neuroştiinţe
– principii generale de neuroanatomie, neurofiziologie, neurochimie, neuroştiinţa dezvoltării
informaţii cu privire la noile descoperiri şi tehnici din cercetare

Aceste informaţii permit înţelegerea informaţiilor provenite de la colegii specialişti implicaţi în managementul pacientului, dar şi înţelegerea aprofundată a cazului respectiv

2. Neuroştiinţe clinice
– elemente de neuroanatomie
– elemente de neuropatologie
– elemente de neuroradiologie
– principiile neurologiei
– examinarea neurologică
– procedurile neurochirurgicale
– elemente de neurofarmacologie
– neurologie pediatrică
– electrofiziologie: cantitativă, paradigme
– neuroimagistica: cantitativă, structurală şi funcţională
– tehnici cognitive experimentale
– tehnici de inginierie genetică moleculară
– discipline clinice aliate: logopedie, terapie ocupaţională, recuperare medicală
– dezvoltarea neurală timpurie
informaţii de baza din sfera neurobiologiei şi a geneticii
– elemente cheie ale proceselor de dezvoltare, transmitere sinaptică din sistemul senzorial: vederea, auzul, durerea (sistemul somatosenzorial), sistemul motor, integrarea sistemelor senzoriale
informaţii despre sistemele cognitive neurale: cognitia vizuală, limbajul, memoria, planificarea motorie şi mişcarea, atenţia şi funcţiile executive, procesarea socială şi emoţională
– traseul dezvoltării cognitive normale: Piaget, Hebb, Luria.
– principiile plasticiatii neurale şi reorganizarea funcţiilor cognitive

Aceste informaţii permit recunoaşterea procedurilor medicale relevante, evaluarea raportelor clinice medicale şi a investigaţiilor, înţelegerea şi extragerea informaţiilor medicale relevant pentru evaluarea neuropsihologică. Neuropsihologii sunt responsabili nu cu implementarea acestor proceuduri medicale, ci cu familiarizarea cu acestea, evaluarea critică a utilităţii şi limitelor acestora, influenţă asupra funcţionarii psihice a pacientului.

3. Psihologie
– modelele funcţiilor cognitive
neuroştiinţe cognitive
– biopsihologie
performanţele individului
– psihologia sănătăţii
– probleme ale dizabilităţilor

4. Contextul şi perspectivele neuropsihologiei clinice
– istoria neuropsihologiei
abordări tradiţionale în neuropsihologie: localizarea funcţiei, neurologie comportamentală, abordări normative, asimetirii laterale
– psihologie cognitivă

5. Tulburări neuropsihologice incluse în sfera tulburărilor neurologice:
tulburări ale limbajului: neurolingvistice, afazie, disfazie, disartrie
tulburări cognitive şi ale percepţiei: senzaţiilor, ale schemei corporale, recunoaşterea obiectelor, percepţia vizuală, agnozii
tulburări ale atenţiei: atenţia şi componentele acesteia, neglijare
tulburări senzorio-motorii: apraxii, procese somatosenzoriale, agnozii tactile
tulburări ale funcţiilor executive: organizare, planificare, raţionament, disfuncţii conceptuale, rezolvarea de probleme
tulburări de memorie şi învăţare: memoria semantică, implicită, sindromul amnestic, amnezia anterogradă şi retrogradă, pierderea memoriei specifice
tulburări ale emoţiilor şi comportamentului: tulburări afective, ale motivaţiei şi iniţierii, dezinhibiţia, agresivitatea, anhedonia
afecţiuni traumatice ale creierului profunde: comă, stări vegetative
tulburări ale condiţiilor medicale neurodegenerative: demenţă de tip Alzheimer, demenţă mulţi-infarct, demenţă vasculară, scleroză multiplă, Parkinson, Huntington, sindromul neuronului motor, SIDA
afecţiuni traumatice ale creierului: închise, penetrante, cerebrovasculare, induse de abuzul de alcool şi alte substanţe, induse de neurotoxine, anoxie cerebrală, infecţii cerebrale
– epilepsia şi tulburări convulsive: clasificarea fenomenelor epileptice, neuropsihologia epilepsiei, cursul epilepsiei idiopatice/dobândite, implicaţiile neuropsihologice ale convulsiilor, implicaţiile neuropsihologice ale tratamentelor chirurgicale sau farmacologice, convulsiile non-epileptice
– neuropsihologia pediatrică: tulburări congenitale, tulburări ale dezvoltării, afecţiuni traumatice la copii
– hidrocefalia
– tumori cerebrale
tulburări cardiovasculare
tulburări neuromusculare
tulburări de mişcare
tulburări neurometabolice
tulburări neuropsihiatrice

6. Neuropsihologie infantilă şi pediatrică:
evaluări ale sugarilor pentru tulburări de dezvoltare
intervenţiile Portage
evaluările neuropsihologice din copilărie: principii psihometrice, măsurarea schimbărilor cognitive în timpul dezvoltării, aspecte practice ale administrării testelor neuropsihologice
diagnoză clinică şi prognoza pentru reorganizarea funcţiilor şi a deficitelor urmare a bolii/traumatismelor: cognitia vizuală, limbaj şi vorbire, lateralizarea funcţiilor, etc
– reabilitare: procesul de reintegrare în sistemul de educaţie după traumatisme, lucrul cu familiile copiilor cu traumatisme, intervenţii de recuperare

7. Managementul pacientului, reabilitare şi recuperare:
– principiile recuperării şi reabilitării
intervenţiile comportamentale
– reabilitarea cognitivă
– tratamentele farmacologice pentru bolile neuropsihologice
– reabilitarea vocaţională
– efectele personale şi sociale ale tulburărilor neurologice
– consilierea pentru reabilitare şi dizabilitate
– impactul asupra rudelor şi aparţinătorilor
– evaluarea consecinţelor tulburărilor neurologice

Ce este neuropsihologia pediatrică?

Neuropsihologia pediatrică reprezintă o specialitate profesională preocupată de relația dintre învățare,  comportament și creierul copilului din punct de vedere al dezvoltării structurilor și sistemelor creierului. De cele mai multe ori acest specialist lucrează alături de un cadru medical (neurochirurg, neurolog, neuro-oncolog) pentru a urmări în timp evoluția copilului și pentru a oferi perspective multidisciplinare pentru tratament.

Prin ce diferă o evaluare neuropsihologică de o evaluare psihologică realizată de psihologul școlii?

Evaluările psihologice realizate în mediu școlar au scopul de a determina dacă un copil se califică pentru educație specială sau terapii care îi vor îmbunătăți performanța școlară. Acești psihologi se canalizează asupra abilităților copiilor pentru succesul academic. Ei nu diagnostichează tulburările de învățare sau comportamentale cauzate de afecțiuni, funcții ale creierului alterate sau de dezvoltarea anormală a creierului.

 

 

Write a comment:

*

Your email address will not be published.