Copiii si adolescentii experimenteaza trauma in copilarie in seturi diferite de circumstante. Unele tipuri de evenimente traumatice implica (1) a experimenta o accidentare grava sau a fi martor la accidentarea / moartea cuiva, (2) confruntarea iminenta cu amenintari cu ranirea / moartea persoanei sau a altcuiva, si (3) a experimenta violarea integritatii fizice personale. Aceste experiente aduc cu sine sentimente de teroare, disperare si neajutorare. Deoarece aceste tipuri de evenimente se petrec la un anumit moment din timp si intr-un anumit loc si sunt de regula, de scurta durata, se mai numesc evenimente traumatice acute.4

Ex: acte de violenta in comunitate, atacuri teroriste, dezastre naturale (cutremur, inundatii, etc), accidente grave (motocicleta, masina etc), pierderea brusca sau violenta a cuiva apropiat, abuz fizic sau sexual (a fi batut, impuscat, violat etc.)

            In alte cazuri, cand expunerea la trauma se petrece in mod repetat, pe o perioada mai lunga de timp, sunt activate o serie de raspunsuri la stres, cum ar fi sentimente de frica, pierderea increderii in ceilalti, diminuarea simtului de siguranta, vina, rusine. Acestea se numesc situatii traumatice cronice.4

Ex: forme de abuz fizic, abuz sexual repetat, violenta domestica, razboi sau alte forme de violenta politica.

            In continuare, stresul traumatic, apare atunci cand copii si adolescentii sunt expusi la evenimente sau situatii traumatice, si aceasta expunere depaseste capacitatea lor de a face fata. In functie de varsta lor, raspunsurile copiilor la stres difera. Multi copii prezinta semne intense – tulburari ale somnului, dificultate in a mentine atentia si concentrarea, furie si iritabilitate, retragere in sine, ganduri repetate si intruzive.4 Exista dovezi convingatoare, care ne sugereaza ca trauma in copilarie este un factor de risc major in dezvoltarea tulburarilor depresive si anxioase, cat si a unor probleme medicale, cum ar fi boli cardio-vasculare, oboseala cronica sau tulburare de somatizare.1

            Este important in acest punct sa delimitam tipurile de stres cu care un copil, un adolescent sau un adult se pot intalni pe parcursul vietii9:

  1. Stres pozitiv (eustres) – este moderat si de scurta durata, provocand accelerari usoare ale ritmului cardiac si cresteri usoare ale nivelurilor hormonului de stres. Ca surse de stres pozitiv putem include provocarile de a cunoaste oameni noi, frustrarile rezultate din sarcini dificile etc. Stresul pozitiv este un aspect important si necesar in dezvoltarea noastra sanatoasa, atunci cand are loc in contextul unor relatii sociale stabile si suportive.
  2. Stresul tolerabil – este destul de sever incat sa aduca modificari in structura creierului, daca nu este controlat, dar este atenuat de relatii sociale suportive care faciliteaza coping-ul adaptativ si minimalizeaza efectele nocive. Ca surse de stres tolerabil, putem include decesul sau boala grava a unei persoane apropiate, o accidentare grava, divortul parintilor, sau un dezastru natural. De obicei, acest tip de stres actioneaza pe o perioada limitata de timp, ceea ce ii ofera creierului oportunitatea de a se recupera dupa potentialele efecte daunatoare.
  3. Stresul toxic (distres) – este sever si prelungit, actionand in absenta unor relatii sociale protectoare si suportive. Ca surse de stres toxic putem include abuzul, neglijarea cronica, depresie materna severa, parinti cu dependente, violenta in familie. Stresul toxic perturba si aduce modificari in structura creierului, si duce pe termen lung la probleme reale in invatare, comportament, sanatate fizica si mentala.

            Studiile clinice realizate recent, au incercat sa identifice mecanismele care fac legatura intre traumele din copilarie si riscul adultului de a dezvolta o serie de probleme. Un prim candidat in aceasta cercetare a fost axa hipotalamica-pituitara-adrenala (HPA), principalul sistem de reglare al hormonului de stres din organism. La nivelul creierului, hormonul eliberator de corticotropina (CRH) stimuleaza axa HPA. Produsul finit al axei HPA, eliberat de catre glanda adrenala, este hormonul de stres numit cortizol. Cortizolul are efecte multiple asupra metabolismului, comportamentului si sistemului imunitar, care ajuta organismul sa se adapteze la provocarile mediului. Mai multe regiuni din creier moduleaza activitatea axei HPA. Regiunile care inhiba axa HPA sunt hipocampusul si cortexul prefrontal (PFC). Pe de alta parte, amigdala si fibrele noradrenergice activeaza, stimuleaza raspunsurile la stres. Expunerea sustinuta si crescuta la glucocorticoid (GC) poate avea efecte adverse asupra hipocampusului, cauzand scaderea numarului de sinapse si a producerii de noi neuroni. Expunerea prelungita la cortizol afecteaza negativ cortexul prefrontal (PFC). Astfel de deteriorare, scade prograsiv controlul axei HPA si duce la cresterea raspunsurilor la stres.

            Rezultatele studiilor realizate pe adulti care au istorie de trauma in copilarie, ne arata urmaroarele:

  1. Femeile abuzate in copilarie, arata niveluri mai crescute ale hormonului de stres si accelerarea ritmului cardiac la stresul psihosocial indus in laborator prin activitati precum discursul in fata unui public sau exercitii mentale de aritmetica, comparativ cu grupul de contro.7-8
  2. Efectele unei slabe reglari de cortizol pot fi promovate de o rezistenta scazuta a anumitor regiuni ale creierului la cortizol. Cortizolul isi exercita efectele prin intermediul unor receptori speciali care pot scadea in numar sau se pot desensibiliza. Pentru a testa aceasta ipoteza, s-a folosit dexametazona/CRH. Dexametazona este un glucocorticoid sintetic care suprima activitatea axei HPA. O serie de injectii cu CRH (hormonul eliberator de corticotropina) va creste nivelul cortizolului, reusind la unele persoane sa treaca peste suprimarea initiala a axei. Acest fenoment este cel mai sensibil marker pentru hiperactivitatea axei HPA in cazul depresiei. In studii recente, trauma in copilarie a fost asociata cu fenomenul respectiv la varsta adulta, in mod particular pentru cei cu depresie.6
  3. Nivelurile de CRH din lichidul cefalorahidian sunt asociate cu modul in care sunt percepute in copilarie stresul si experientele de abuz.1,3
  4. Separarea puiului de mama si aplicarea injectiilor cu CRH de-a lungul anilor de crestere, a dus la alterarea structurii si plasticitatii hipocampusului (implicatie critica in controlul axei HPA si a memoriei explicite) in cazul animalelor de laborator. Un hipocampus mai mic decat normal este o trasatura particulara a depresiei. De asemenea, trauma in copilarie a fost asociata cu un hipocampus mic, in cadrul mai multor studii.2,5,10
  5. Nu toate persoanele care sunt expuse la trauma in copilarie vor dezvolta o tulburare, chiar daca se vor confrunta cu mai multe provocari pe parcurs. Un mod de a intelege dinamica dintre risc si rezilienta este de a lua in considerare interactiunile dintre stresul la varste mici si factorii dispozitionali precum variatii genetice in sistemul neurobiologic de raspuns la stres.

tipuridestres

            In concluzie, rezultatele studiilor clinice ne sugereaza ca stresul la varste mici este asociat cu schimbari neurobiologice pe termen lung. Variatiile genetice in sistemul raspunsului la stres moduleaza legatura intre trauma in copilarie si implicatii adverse la varsta adulta. De asemenea, este foarte important de notat faptul ca aceste schimbari au fost observate numai in cadrul cazurilor cu trauma in copilarie si depresie, dar nu si in cazul pacientilor depresivi fara istoric de stres la varste fragede. Implicatiile acestor rezultate este ca, mai multe dintre caracteristicile clasice ale depresiei pot sa derive din stresul resimtit timpuriu, reflectand astfel vulnerabilitatea de a dezvolta depresie si alte tulburari, ca raspuns la provocarile mediului.


Referinte:

  1. Anda, F. R., Felitti, V. J., Bremner, J. D., Walker, J. D., Whitfield, C., Perry, B. D., Dube, S. R., Giles, W. H. (2006). The enduring effects of abuse and related adverse experiences in childhood. A convergence of evidence from neurobiology and epidemiology. European Archives of Psychiatry and Clinical Neuroscience, 256(3), 174-186.
  2. Bremner, J. D., Randall, P., Vermetten, E., Staib, L., Bronen, R. A., Mazure, C., Capelli, S., McCarthy, G., Innis, R. B., Charney, D. S. (1997). Magnetic resonance imaging-based measurement of hipocampal volume in postraumatic stress disorder related to childhood physical and sexual abused-a preliminary report. Biological Psychiatry, 41(1), 23-32.
  3. Carpenter, L. L., Tyrka, A. R., McDougle, C. J., Malison, R. T., Owens, M. J., Nemeroff, C. B., Price, L. H. (2004). Cerebrospinal fluid corticotropin-realising factor and perceived early-life stress in depressed patiens and healthy control subjects. Neuropsychopharmacology, 29(4), 777-784.
  4. Defining Trauma and Child Traumatic Stress. (n.d.). Retrieved August 17, 2016, from http://www.nctsn.org/content/defining-trauma-and-child-traumatic-stress
  5. Driessen, M., Hermann, J., Stahl, K., Zwaan, M., Meier, S., Hill, A., Osterheider, M., Peterson, D. (2000). Magnetic resonance imaging volumes of the hippocampus and the amygdala in women with borderline personality disorder and early traumatization. Archives of General Psychiatry, 57(12), 1115-1122.
  6. Heim, C., Mletzko, T., Purselle, D., Musselman, D. L., Nemeroff, C. B. (2008). The dexamethasone/corticotropin-releasing factor test in men with major depression: role of childhood trauma. Biological Psychiatry, 63(4), 398-405.
  7. Heim, C., Newport, D. J., Heit, S., Graham, Y. P., Wilcox, M. Bonsall, R., Miller, A. H., Nemeroff, C. B. (2000). Pituitary-adrenal and autonomic responses to stress in women after sexual and physical abuse in childhood. JAMA – Journal of the American Medical Associations, 284(5), 592-597.
  8. Luecken, L. J. (19998). Childhood attachment and loss experiences affect adult cardiovascular and cortisol function. Psychosomatic Medicine, 60(6), 765-772.
  9. Positive, Tolerable & Toxic Stress. (n.d.). Retrieved August 17, 2016, from http://www.albertafamilywellness.org/brain-development-addiction/positive-tolerable-toxic-stress .
  10. Stein, M. B., Koverola, C., Hanna, C, Torchia, M. G., McClarty, B. (1997). Hippocampal volume in women victimized by childhood sexual abuse. Psychological Medicine, 27(4), 951-959.
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

Website pentru promovarea neuropsihologiei

PSIHOLOGIE CLINICA | NEUROPSIHOLOGIE © 2015 - 2021

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.