Matematica ascunde o frumusețe intrinsecă, accesibilă celor care știu cum să o descopere.
Această disciplină nu se rezumă doar la un set de competențe utilitare învățate în timpul educației formale. Deși ne aducem aminte de matematică în momente obișnuite, cum ar fi atunci când calculăm restul la cumpărături sau când ne gestionăm economiile pentru viitor, aplicabilitatea ei este mult mai vastă. Matematica se regăsește în structura edificiilor pe care le ridicăm, în inovațiile tehnologice pe care le dezvoltăm, în creațiile artistice și nu numai. De exemplu, frumusețea unui chip poate fi intuită instantaneu, dar ceea ce îl face deosebit sunt proporțiile sale armonioase, un concept profund matematic. Relația dintre înălțime, lățime și lungimea feței este un exemplu de cum matematica este împletită cu realitatea din jurul nostru.

Totuși, mulți copii nu ajung să experimenteze această față a matematicii, percepută ca fiind plină de frumusețe.

Matematica pe care o apreciem pentru legăturile ei cu lumea înconjurătoare nu este întotdeauna vizibilă pentru copii. Ei se confruntă adesea cu o versiune a matematicii limitată la sala de clasă, unde se simt copleșiți de ecuații complicate, reguli stricte și teste cu presiune mare. Astfel, mulți dintre ei ajung să dezvolte o teamă intensă față de cifre și probleme matematice. Această teamă se poate manifesta prin simptome fizice precum accelerarea bătăilor inimii, respirație haotică, senzație de greață, transpirație excesivă și altele. Dar problema principală este răspunsul lor emoțional: sentimentele de panică și impotență îi determină să se blocheze în timpul orelor de curs, să obțină rezultate slabe la examene și să evite activitățile ce implică matematica. Pe termen lung, aceasta poate avea consecințe asupra performanței lor academice și, ulterior, asupra traiectoriei profesionale.

Este important să înțelegem că nu subiectul matematică în sine este cel care generează probleme, ci reacția emoțională negativă, adică starea de blocaj mental pe care o induce în elevi.

Investigațiile neurologice, cum ar fi scanările RMN, au evidențiat că anxietatea specifică matematicii poate perturba funcționarea memoriei de lucru — capacitatea de a ține și de a manipula informații în minte pe termen scurt, esențială în rezolvarea problemelor. Cu alte cuvinte, chiar și copiii care dețin competențele matematice necesare se pot găsi în imposibilitatea de a le folosi eficient atunci când sunt copleșiți de anxietate. Acest lucru declanșează un ciclu negativ: întâmpină dificultăți în rezolvarea unei probleme matematice, ceea ce le generează anxietate și, ca urmare, încep să evite materia, nu se pregătesc pentru lecțiile viitoare și se confruntă cu dificultăți și mai mari. Aceasta nu face decât să le amplifice frica. În cele din urmă, nu matematica ca atare îi împiedică, ci teama crescândă asociată cu aceasta, care îi paralizează și îi împiedică să progreseze.

Anxietatea matematică se poate instala ușor în urma unor experiențe negative inițiale, care sunt surprinzător de frecvente din cauza modului în care matematica este adesea predată în școli.
Matematica devine relevantă și captivantă când putem percepe cum influențează și modelează realitatea noastră cotidiană. Însă, în contextul școlar, profesorii se confruntă cu presiunea de a acoperi un curriculum extins și de a răspunde nevoilor unui număr mare de elevi cu stiluri de învățare diferite. Această presiune poate genera situații neplăcute în procesul de învățare. De exemplu, un elev care se străduiește să rezolve o problemă de matematică ar putea fi întrerupt sau presat de timp de către un profesor suprasolicitat. Acest lucru poate crea confuzie și, repetat, poate duce la formarea unei concepții greșite din partea elevului că ar fi insuficient de bun la matematică. De asemenea, dacă profesorul nu manifestă entuziasm sau înțelegere față de matematică, acest lucru se poate reflecta în calitatea predării, iar elevul ar putea să se autoînvinovățească pentru dificultățile întâmpinate. În alte cazuri, unii profesori pot întâmpina ei înșiși dificultăți în a oferi asistența necesară elevului. Indiferent de situație, anxietatea matematică tinde să se dezvolte din astfel de interacțiuni inițiale problematice, care pot escalada și pot avea un impact negativ semnificativ asupra relației elevului cu matematica.

O experiență negativă la începutul învățării matematicii nu este neapărat determinantă pentru viitorul unui copil în acest domeniu; mult depinde de rețeaua de suport de care dispune.
Mediul social al copilului poate influența în mod semnificativ modul în care el sau ea gestionează și depășește anxietatea asociată cu matematica. Dacă, de exemplu, colegii copilului întâmpină și ei dificultăți cu matematica, s-ar putea ca acesta să nu se autoevalueze atât de critic. Dacă are posibilitatea să vorbească deschis cu părinții despre temerile sale, aceștia ar putea să îl ajute să le înfrunte și să le depășească. Pe de altă parte, influențele pot fi și negative. Dacă familia copilului percepe matematica ca fiind o pierdere de timp și inutilă pentru persoanele din viața de zi cu zi, sau dacă prietenii săi consideră că efortul de a studia sau de a te strădui să te îmbunătățești nu este valoros, aceste percepții pot determina copilul să neglijeze matematica și să evite confruntarea cu anxietatea pe care o simte față de aceasta.

Există un element crucial care are puterea de a contracara influențele negative și este vorba despre atitudinea mentală a copilului.

Indiferent de dificultățile inițiale și de lipsa unui mediu suportiv, adoptarea unei mentalități adecvate poate fi cheia pentru depășirea anxietății matematice. Am discutat anterior despre conceptul de mentalitate, pe care îl putem defini simplu ca fiind perspectiva noastră asupra lumii și modul în care interpretăm evenimentele. O persoană cu o mentalitate fixă consideră că abilitățile sale sunt statice și imutabile, crezând că eforturile sale nu vor aduce schimbări semnificative. De pildă, un copil cu o astfel de mentalitate ar putea crede că „nu e făcut pentru matematică” și că acest lucru nu se va schimba. Pe de altă parte, un copil cu o mentalitate orientată spre creștere vede lucrurile diferit. El sau ea înțelege că abilitățile pot fi dezvoltate prin efort și învățare continuă, gândindu-se că „matematica poate fi grea acum, dar pot progresa cu ajutor și practică”. Acest tip de atitudine pozitivă, orientată spre dezvoltare, poate deveni un instrument extrem de valoros pentru un copil care întâmpină dificultăți, facilitându-i depășirea obstacolelor și creșterea încrederii în propriile forțe.

Părinții se întreabă adesea dacă lecțiile suplimentare de matematică ar putea ajuta la atenuarea anxietății pe care copiii lor o resimt față de acest subiect. Răspunsul este afirmativ, dar cu o condiție esențială: trebuie să îi învățăm pe copii să își recunoască și să își înțeleagă anxietatea înainte de orice.
Nu materia de matematică este sursa problemei, ci frica și neliniștea pe care copilul le simte la gândul de a se confrunta cu ea. Primul pas este să îl ajutăm pe copil să își identifice și să își accepte anxietatea, și apoi să îi încurajăm să dezvolte tehnici de gestionare a emoțiilor pentru a o depăși. Abia după aceea, metodele îmbunătățite de predare și învățare vor putea avea un impact pozitiv.

În rolul nostru de părinți, putem contribui la acest proces prin integrarea matematicii în activitățile zilnice ale copilului.

Matematica poate deveni din nou interesantă dacă le arătăm copiilor conexiunile sale cu viața de zi cu zi. În cazul copiilor mici, putem organiza jocuri de numărare, cum ar fi numărarea banilor de buzunar. În cazul copiilor mai mari, putem ilustra cum cunoștințele de matematică elementară sunt folositoare în sarcinile casnice, cum ar fi măsurarea canapelei pentru a o trece printr-o ușă îngustă sau calculul proporțiilor necesare în rețetele culinare. Aceste abordări transformă matematica într-o activitate plăcută și aplicată, spre deosebire de contextul adesea stresant al sălii de clasă.

Este important să abordăm procesul de învățare al matematicii cu răbdare și să recunoaștem fiecare pas înainte, oricât de mic ar fi acesta.

Evită să suprasoliciți copilul cu activități matematice excesive. Mai degrabă decât să încerci să-i introduci noi concepte, concentrează-te pe consolidarea materiei pe care a asimilat-o deja în timpul orelor de școală. Spre exemplu, dacă copilul nu este încă familiarizat cu noțiunile de raport și proporție, activitatea de calcul a ingredientelor pentru un tort ar putea să fie prea complexă și să-i crească nivelul de stres. În schimb, exercițiul de măsurare a canapelei ar putea fi mai potrivit și mai puțin intimidant. În plus, este mai benefic să o încurajezi să practice matematica puțin câte puțin în fiecare zi, decât să încerce să rezolve toate exercițiile de la teme în sesiuni lungi și epuizante o dată sau de două ori pe săptămână. Ajut-o să abordeze învățarea într-un ritm mai relaxat și să celebreze fiecare progres, indiferent de mărimea lui.

Psih. Mădălina Simion

Psiholog clinician; neuropsiholog la Centrul de excelență MindCare din MedLife

S-a specializat in evaluarea complexa psihologica si neuropsihologica a copiilor, adolescentilor si adultilor cu afectiuni medicale (ADHD, anxietate, intarzieri in dezvoltare, tulburari genetice, tumori cerebrale, epilepsie, hidrocefalie, traumatisme cranio-cerebrale, etc) in vederea psihodiagnosticului.

A urmat o formare de 450 de ore teoretice si 500 de ore de practica in neuropsihologie clinica (Máster en Neuropsicología Clínica, Instituto Superior de Estudios Psicológicos (ISEP), acreditat de Consiliul General de Psihologie din Spania pentru specializarea in neuropsihologie clinica, program ce indeplineste ghidurile internationale de instruire ale Conferintei din Huston pentru acreditarea de psiholog expert in neuropsihologie clinica in Spania.

Interese profesionale: mapare corticala intraoperatorie, fMRI, functionare executiva

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

Website pentru promovarea neuropsihologiei

PSIHOLOGIE CLINICA | NEUROPSIHOLOGIE © 2015 - 2021