Neuropsihologii intalnesc deseori cazuri de pacienti care nu pot vorbi sau chiar nu-si pot misca deloc zona fetei. Pacientii au probleme de limbaj sau afazie daca au avut accident vascular cerebral, infectii, traumatisme sau tumori la nivelul creierului. Afazia poate fi si un simptom al dementei, cum este afazia primara progresiva (vezi aici) sau Alzheimer.

De ce este importanta comunicarea cu astfel de pacienti?

In prima faza a recuperarii exista multi pacienti cu astfel de dificultati. De aceea, una din prioritatile terapiei este stabilirea unui cod de comunicare cu pacientul, bazat pe da si nu. Posibilitatea de a comunica este pentru recuperarea in sine extrem de importanta, iar pentru pacient si apartinatori comunicarea poate insemna un progres catre insanatosire si cresterea calitatii vietii.

Cum putem usura comunicarea?

Specialistii si rudele pot recurge la carticele cu simboluri (vedeti imaginea 1) sau table cu litere. In cazul in care pacientul nu poate sa comunice nici verbal, nici prin semne (prin miscari), cum este in cazul sindromului locked-in, atunci se poate folosi resursa pacientului care a mai ramas, si anume miscarea oculara.

 

carduri simboluri

Imaginea 1: Exemplu de carticele cu imagini pentru comunicare

 

Ce trebuie sa luam in seama in timpul comunicarii?

In timpul comunicarii trebuie sa diferentiem intre sistemul natural si cel artificial. Sistemul natural se bazeaza pe comunicare non-verbala, cum ar fi datul din cap afirmativ sau negativ, pentru da sau nu. Sistemul artificial trebuie in schimb invatat. De exemplu, miscam piciorul drept pentru da si a cel stang pentru nu.

Ce reguli trebuie sa urmam concret in timpul comunicarii?

Pentru a intelege cat mai exact ce vrea sa spuna un pacient care nu poate vorbi, trebuie sa tinem cont de urmatoarele 22 reguli:

  1. Luati-va timp! Comunicarea printr-un cod da / nu presupune mult mai mult timp decat cea normala. In timpul comunicarii verbale, normale, pacientul transmite 120-180 de cuvinte pe minut, pe cand in situatia in care nu poate vorbi, pacientul transmite doar 6-10 cuvinte pe minut!
  2. Asigurati-va ca ati inteles corect ce semn inseamna da si ce semn inseamna nuDe exemplu, puteti spune pacientului: „Aratati-mi va rog semnul pentru da!”
  3. Asigurati-va ca ati inteles corect raspunsurile pacientului! De exemplu, puteti spune pacientului: „Am inteles, ca ati spus da. Asa e?“ sau „Daca ati spus da, asta inseamna ca…..; am inteles bine?“ Daca raspunsul pacientului nu e clar, puneti intrebarea din nou, dar simplificati-o!
  4. Puneti doar intrebari la care se poate raspunde cu da sau nuDe exemplu, nu intrebati „cum va numiti?“, ci „va numiti XYZ, asa e?“.
  5. Nu puneti intrebari folosind sauDe exemplu, nu intrebati: „Vrei paine sau o chifla?“ci: „Astazi avem paine sau chifle. Vreti chifla?“.
  6. Nu puneti mai multe intrebari in acelasi timp! De exemplu, nu intrebati: „Ce mai faceti? Ati dormit bine? Va simtiti rau?“, ci: „Ce mai faceti?“ – asteptati raspunsul, „Ati dormit bine?“ – asteptati raspunsul etc.
  7. Nu schimbati dintr-o data tema! O tema trebuie incheiata de ambele parti!
    De exemplu, spuneti: „Acum am inteles ce vreti sa mancati. Mai vreti sa-mi spuneti ceva legat de mancare? Mai exista si altceva ce vreti sa-mi spuneti?“
  8. Purtati metadiscutii! De exemplu, spuneti: „Vreti sa-mi spuneti ceva, nu-i asa?“, „V-am inteles gresit?“, „Nu am inteles ce vreti sa-mi spuneti. Haideti sa o luam incetisor de la capat!“
  9. Asteptati raspunsul! In niciun caz nu intrebati in continuare! Pacientul poate avea nevoie de foarte mult timp sa raspunda. Dupa abia 30 de sec. in care nu ati primit niciun raspuns puteti incepe cu urmatoarea intrebare. Urmatoarea intrebare trebuie totusi sa se refere la intrebarea anterioara. De exemplu, spuneti: „Sa repet din nou intrebarea?“.
  10. Incercati sa recunoasteti raspunsurile la care pacientul e nesigur! Folosind un cod da / nu nu se pot comunica nuantele. Se poate ca pacientul sa vrea sa spuna de fapt altceva, diferit de ce credeti dvs. In acest caz, spuneti: „Raspunsul dvs. a parut un pic nesigur. Vreti sa-mi spuneti de fapt altceva?“.
  11. Duceti discutia pana la capat! Nu va faceti ca ati inteles!
    Nu sariti peste o tema, daca raspunsul pacientului nu a fost suficient de clar. Vedeti regula 7. Comunicarea exacta este esentiala atat pentru pacient cat si pentru recuperare!
  12. Asteptati-va la raspunsuri neobisnuite! Comunicarea este imprevizibila! Comunicarea cu persoanele care nu pot vorbi presupune adesea imaginatia celui care pune intrebarile. Se poate intampla insa ca pacientul sa nu vrea doar sa comunice despre ce credem noi, ci despre altceva.
  13.  Incurajam pacientul sa se exprime, chiar daca sunt rusinati de greselile pe care le fac.
  14. Parafrazati sau descrieti cuvantul. De ex. in loc de „mar” spunem „e un fruct rosu, poti sa musti din el”.
  15. Spuneti prima litera, de exemplu „incepe cu m” pentru „mar”.
  16. Uneori pacientul are nevoie de mai mult ajutor si anume, spunem primele sunete, de exemplu „incepe cu șșș” pentru „școala”.
  17. Daca nu e prea frustrant pentru pacientul, il putem lasa sa completeze propozitii. De exemplu, pentru cuvantul „carte”, ii spunem „hai sa deschidem….” si aratam catre carte.
  18. Exersati pe cat posibil comunicarea. Vorbiti cu pacientul, nu despre el sau „pe la spatele lui”.
  19. Trebuie sa tinem cont ca pacientii afazici nu pot articula mereu cuvintele pe care ar vrea sa le spuna. De exemplu, in loc sa spuna „la multi ani”, spun „Craciun fericit”.
  20. Tine cont: comunicarea cu tine poate fi un pas inainte spre increderea in sine. Multi pacienti afazici se simt stigmatizati si isi pierd instant legatura cu ceilalti. Isi pierd prietenii si relatiile cu rudele.
  21. Elimina sursele de zgomot, inchide fereastra. De asemenea, stai in lumina, pentru ca celalalt sa poate sa iti „citeasca” expresiile fetei.
  22. Nu urla. Vorbeste intr-un ritm normal, fara exagerari.

    Nu in ultimul rand, tine minte: Pacientii afazici, desi au probleme de limbaj, nu inseamna ca au probleme de intelect. De exemplu, ei pot avea in continuare pasiuni „non-verbale” precum pictura, dans, box etc.

     Sfaturi practice pentru a usura conversatia (in engleza):

Referinte

Sturm, W., Herrman, M., & Münte, T. F. (2013). Lehrbuch der klinischen Neurospsychologie: Grundlagen, Methoden, Diagnostik, Therapie. Würzburg: Spektrum.

Andreea Iordan Jezlova

Andreea este psiholog (Master of Science), cu studii de licenta la Facultatea de Psihologie, Universitatea București si masterat stiintific în psihologie pedagogica (invatare, educatie, motivatie) si psihopatologie la Universität Potsdam, Germania. A lucrat printre altele ca stagiar în psihologie la Technische Universität Berlin, Senatul din Berlin, Clinica Salus Lindow si Spitalul Crucii Rosii din Berlin (medicină internă, geriatrie, clinica geriatrică de neuroabilitare, accidente vasculare cerebrale - stroke-unit, neurologie). Andreea lucreaza din mai 2017 in Berlin la Vitanas Clinic for Geriatrics pe neuropsihologie geriatrica. Face evaluari neuropsihologice si terapie pentru seniori. Se ocupa in special de pacientii cu dementa vasculara, Alzheimer, hidrocefalie cu presiune normala, tulburare cognitiva usoara, accidente vasculare cerebrale, oftalmoplegie supranucleara, Chorea Huntington, sindrom Korsakov, Morbus Parkinson, pacientii cu tendinte suicidare, depresie, hemoragie subarahnoidala, delir etc. De asemenea, tine grupuri terapeutice de suport pentru pacientii aflati in recuperare neurocognitiva. Pe langa aceasta, urmeaza formarea continua in neuropsihologie la Gesellschaft für Neuropsychologie (Societatea Germana pentru Neuropsihologie): de ex. cursuri de neuroanatomie functionala, neuropsihologie culturala, gestionarea situatiilor de criza precum a suicidalitatii, dementei, psihopatologie, tulburari neurocognitive in psihiatrie.

Website pentru promovarea neuropsihologiei

PSIHOLOGIE CLINICA | NEUROPSIHOLOGIE © 2015 - 2021