Neurodiversitatea subliniază diversitatea naturală a funcționării creierului uman și diversitatea proceselor cognitive prin care indivizii procesează informația, învață și interacționează. Conceptul include întreaga populație, indiferent de particularitățile neurologice. Deși există o tendință de a eticheta neurodivergența, manifestată prin condiții precum autismul sau ADHD, ca fiind o tulburare, conceptul de funcționare neurocognitivă “standard” nu este mai legitim decât cel de culoare “standard” a ochilor sau al pielii.
Termenul “neurodivergent” se referă la persoanele ale căror caracteristici neurologice se deosebesc de ceea ce este considerat standard, cum ar fi trăsăturile asociate cu autismul. Aceste diferențe pot crea dificultăți în adaptarea la o societate concepută pentru cei neurotipici. “Neurodivergența” cuprinde o gamă largă de diferențe neurologice, incluzând persoane cu autism, ADHD sau dificultăți de învățare specifice, cum ar fi dislexia. Fiindcă majoritatea nu prezintă aceste caracteristici, neurodivergența indică o deviere semnificativă de la comportamentul considerat “standard” sau “normal” de societate. De exemplu, comportamentele de auto-reglare folosite de persoanele cu autism în spații publice, deși nu sunt acceptate social în mod tradițional, sunt vitale pentru funcționarea lor adecvată.
În acest context, “neurotipic” descrie persoanele care nu se identifică cu autismul sau alte forme de neurodivergență. “Neurotipic” se referă în general la cei al căror mod neurocognitiv de funcționare se aliniază cu cel al majorității. Percepția lumii de către persoanele neurotipice este adesea considerată (incorect) ca fiind “adecvată”, deoarece coincide cu normele sociale și comportamentale ale majorității. Astfel, gândirea neurotipică este folosită ca punct de referință pentru a defini ce este considerat neurodivergent.
Psih. Mădălina Simion
Psiholog clinician; neuropsihologS-a specializat in evaluarea complexa psihologica si neuropsihologica a copiilor, adolescentilor si adultilor cu afectiuni medicale (ADHD, anxietate, intarzieri in dezvoltare, tulburari genetice, tumori cerebrale, epilepsie, hidrocefalie, traumatisme cranio-cerebrale, etc) in vederea psihodiagnosticului.
A urmat o formare de 450 de ore teoretice si 500 de ore de practica in neuropsihologie clinica (Máster en Neuropsicología Clínica, Instituto Superior de Estudios Psicológicos (ISEP), acreditat de Consiliul General de Psihologie din Spania pentru specializarea in neuropsihologie clinica, program ce indeplineste ghidurile internationale de instruire ale Conferintei din Huston pentru acreditarea de psiholog expert in neuropsihologie clinica in Spania.
Interese profesionale: mapare corticala intraoperatorie, fMRI, functionare executiva